
Eu nu sunt de acord cu exodul acesta al românilor în alte ţări, dar trebuie să recunosc că pentru mulţi dintre aceşti emigranţi, plecarea a reprezentat descătuşarea sau accesul la libertatea financiară pe care şi-o doreau de la început. Sunt mulţi şi care se chinuiesc şi sunt chinuiţi dincolo şi le este mai rău decât le era în România, dar asta este altă poveste. Eu cred încă în România, de aceea nici nu am plecat dincolo, deşi nu pot să spun că nu am avut ocazia, făcând parte dintr-o organizaţie interaţională care facilitează internship-uri internaţionale. Iniţial vroiam să scriu acest articol prin preajma zilei de 1 Decembrie, dar mi-am dat seama că nu vroiam să am parte de atenţia artificială ce se acordă articolelor patriotice, doar că este ziua Marii Uniri. Lansez acest articol în preajma sărbătorilor din dorinţa de a transmite gânduri bune şi sentimente plăcute celor care sunt încă în ţară, celor care vor să se întoarcă, celor care ţin legătura cu cei de aici, celor care cred încă în România. Celor care şi-au pierdut încrederea în Românica, sper să se-ntâmple ceva frumos astfel încât să vă schimbaţi părerea şi să vă doriţi să vă întoarceţi acasă . Ne este dor de voi. 24 de motive pentru care nu ar trebui să pleci (încă) din România: Pentru că aici este acasă. Pentru ca sunt foarte multe oportunităţi, chiar dacă trebuie să sapi adânc în pământ să dai de ele. Pentru că sunt atât de multe lucruri şi locuri frumoase de vizitat. Pentru că avem şi lucruri pozitive de spus despre România. Pentru că românii sunt deştepţi, chiar dacă Google nu vrea să recunoască asta. Pentru că dacă poţi să faci aici ceva, poţi să faci ceva oriunde ai fi. Pentru că avem cele mai frumoase femei. Pentru că îl avem pe Ştefan Hruscă. Pentru că avem doar 22 de ani de când am ieşit din comunism, suntem încă [...]
mai multe... »

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Un material de Sebastian Rus Marian Petruta,Daniela Kelemen si Radu Bulgaru alaturi de alti romani au participat la maratonul de la Chicago si au reprezentat cu cinste culorile steagului romanesc.Asculta interviul cu Marian Petruta despre cum acesti tineri au alergat cei peste 42 de km ai acestui traseu celebru in toata lumea. Maratonul de la Chicago este unul din cele 4 turnee majore de maraton din lume alaturi de cele de la Berlin,Boston si New York.Prima cursa a fost alergata la 25 septembrie 1977 sub numele de Mayor Daley Marathon si au participat la ea 420de alergatori. “Este o onoare pentru mine sa reprezint Romania.” MARIAN Petruta,presedintele NARPA -Asociatia jurnalistilor din America de Nord, ASCULTA CLICK AICI:.int maratonCHICAGO’11
mai multe... »
Stiri | Octombrie 24, 2011

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Un material de SEBASTIAN RUS. ! ASCULTA Aici:intVICENARPA Concomitent cu festivalul “Origini romanesti” din Chicago a avut loc cea de-a doua editie a forumului NARPA -”Asociatia jurnalistilor romani din Statele Unite si Canada” la care am avut oaspeti de pe tot continentul nord-american. Dupa ce a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune materiale din perioada 2010-2011,am stat de vorba cu Florin Parjol ,vicepresedintele pentru Canada a organizatiei NARPA.El ne-a vorbit despre ce strategie trebuie sa adopte NARPA pentru urmatoarea perioada si cum poate NARPA sa aiba un impact mai mare intre publicatiile mass-media romanesti din diaspora. Rep.Stam de vorba cu Florin Parjol ,directorul de marketing al publicatiei canadiene de limba romana,”ACASA” si vicepresedinte al asociatiei NARPA.Domnule Florin Parjol am vorbit la acest forum al ziaristilor romani despre posibilitatilor de marketing pe care le avem in diaspora.Ce propuneti concret?Cum putem sa razbatem financiar pe aceasta piata ? F.P.Ma bucur ca am putut sa fiu prezent la cea de-a doua editie a forumului NARPA si ca sa raspund la intrebare(..)Marketingul este o unealta foarte importanta in mass-media indiferent daca este vorba de publicatii scrise,radio sau tv ;marketingul este parte al acestui intreg .Trebuie sa acordam atentie in primul rand cui ne adresam ca si piata;datoria noastra este sa educam publicul si sa-l aducem aproape de noi ,sa-l facem sa ne asculte ,sa ne citeasca ,sa ne urmareasca rezultatul fiind ca acesti ascultatori fideli si acest public preferat care ne asculta sa devina partenerii nostri impreuna cu oamenii de afaceri din comunitatile noastre. Fiecare publicatie trebuie sa devina un vector important de marketing al comunitatii pe care o reperezinta ;trebuie sa fie un punct de echilibru si un punct de reper de importanta maxima in comunitatea respectiva si o voce care sa reprezinte fidel aspiratiile noastre ca si comunitate :de aceea este important sa fim profesionisti si sa fim credibili in ceea ce facem atat pentru publicul care ne citeste [...]
mai multe... »

AR-NE-BOSTON va invita miercuri 13 aprilie 2011 la ora 18:30 la o discutie (panel) avand ca subiect “CV-ul si relatiile profesionale”. Discutiile vor avea loc la Newton Community Service Center, in 492 Waltham Street, Newton MA 02465. Parcarea in spatiile Newton Community Service Center este gratis. Intrarea in cladire se face prin usa din spate. Vor fi abordate probleme legate de structura standard a unui curriculum vitae / resume, intrebari si raspunsuri cheie in cursul unui interviu pentru o slujba, si crearea unei retele de relatii profesionale. Intalnirea este structurata ca o discutie de tip ‘panel’, sustinut de membri ai comunitatii care sunt implicati direct in procesul de angajare in diverse domenii de activitate. La sfarsitul activitatii pot avea loc si dialoguri directe, in particular, intre participanti si invitatii de la masa rotunda. Pana acum, urmatorii invitati au fost de acord sa participe la discutii : • Penelope Anderson, Director de Dezvoltare a Programelor Matematice la MathWorks • Anca Costea, Director de Proiect la Cogent Research • Denisa Dobrin, Specialist in Venituri Globale la State Street • Smaranda Moisescu, Fondator si Director Executiv la Rhythmic Dreams si la Castelul Copiilor Participantii care doresc, pot trimite CV-urile inainte de 7 aprilie, pentru ca invitatii din ‘panel’ sa le poata analiza si sa includa exemple specifice in cadrul discutiilor, cu titlu anonim. Propunere de program de desfasurare: • 15 minute discutii de cunoastere reciproca intre participanti • 90 minute conversatii intre invitati cu participarea audientei 1. 20 minute: CV/Resume-ul – format, cuvinte cheie ce trebuiesc incluse, adaptarea la cerintele specifice ale job-ului, greseli frecvent intalnite, importanta unei scrisori de introducere / “cover letter”, schimbari ce pot aparea in cuprinsul CV-ului in functie de domeniul economic (aici specialistii vor arata cerintele specifice pentru diverse domenii de activitate). 2. 20 minute: la ce se poate astepta un candidat in timpul unui interviu precum si dupa un interviu, ce intrebari cheie ar trebui adresate, cum [...]
mai multe... »

AR-NE organizeaza o noua intalnire de Speed-Networking, miercuri 16 martie intre orele 6-8.30PM, la 2 Constitution Plaza, Charlestown ,MA, prin gazduirea amabila a firmei Ameriprise Financial Services. Evenimentul se va derula ca o serie de intalniri scurte individuale (5 minute) , ceea ce ofera fiecarui participant ocazia sa intalneasca in decursul serii 10-15 contacte profesionale din randul comunitatii romano-americane din New England. . Confirmarea se face doar prin completarea formularului online din aceasta pagina, in limita a 40 de persoane. Ce este speednetworking-ul?Acest concept a aparut relativ recent si a fost creat de Michael Slater care a petrecut multi ani dezvoltand relatii de bussiness pentru diferite companii pornind de la zero bazandu-se doar pe lista de contacte si prieteni .Pe masura ce acest concept a devenit mai popular cererea pentru organizarea unor asemenea evenimente a crescut deasemenea si astfel a aparut situl web www.speednetworking.com care ajuta companiile in dezvoltarea relatiilor de afaceri prin networking. Parking Ca si alte activitati AR-NE, aceasta intalnire este deschisa publicului, o donatie de $5-10 fiind sugerata persoanelor care nu sunt membrii AR-NE. Reamintim ca puteti sprijini AR-NE prin plata unei cotizatii anuale de $25/ an de persoana si contribuind timp si idei ca si voluntari la activitatile curente si viitoare ale asociatiei. Parcarea este asigurata gratis de catre gazda intalnirii – Ameriprise. Este necesara validarea tichetului de parcare primit la intrarea in lot. Va asteptam cu drag la activitatile noastre viitoare, Echipa de voluntari AR-NE
mai multe... »