
Voinţa cetăţeanului român… Conform definiţiei, statul este o sumă de instituţii care îndeplinesc un anumit scop, ca o expresie a voinţei cetăţenilor: puterea populară. Când majoritatea cetăţenilor sunt de acord că statul nu mai este de încredere, când dispare încrederea în stat, dispare şi puterea. Potrivit legii primordiale a democraţiei, 49% din populaţie trebuie să accepte decizia restului de 51%. În cazul românilor, 80% din populaţie a ajuns să se supună restului de 20%, pentru că în România nu mai există expresia voinţei cetăţenilor, ci a votanţilor. Majoritatea votantă acordă statului puterea de a lua decizii obligatorii pentru toţi cetăţenii, care să ducă la finalizarea unui anumit obiectiv, dar, prin dezinformare şi manipulare, această majoritate îmbrăţişează obiective false sau nerealizabile şi cărora nici nu le poate urmări realizarea. Ca urmare, statul nu mai este o expresie a voinţei reale a cetăţenilor, ci a voinţei individuale a unor persoane care ajung în vârful piramidei propulsate de votanţi naivi sau cointeresaţi material, cu un consistent sprijin extern. De aceea, statul a devenit ceva de necontrolat în mod real de către cetăţeni, el a ajuns să existe pentru a da ordine, pentru a face legi şi ordonanţe, astfel încât cei ce lucrează în sistemul public să poată fi plătiţi. Statul Român de astăzi nu mai lucrează în folosul sau în sprijinul cetăţeanului, scopul acestui stat fiind de a-l supune, căci supunerea cetăţeanului este echivalentă cu puterea şi doar puterea îi interesează pe cei care vor să controleze pârghiile societăţii româneşti. Această stare de lucruri a adus statul român în incapacitate de a se gestiona pe sine şi de a duce la bun sfârşit contractele existente, apropiindu-se cu rapiditate de falimentul economic. Autorii planului prezentat se aşteaptă ca, începând cu anul 2010, să obţină şi rezultatele scontate, pentru că România este pe punctul să devină o ţară total şi, mai ales, ireversibil dependentă de complicatul sistem financiar-bancar mondial. Chiar şi după 20 de ani… [...]
mai multe... »

Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari, puţin peste 5%, reiese din datele prezentate în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul cu FMI Guvernul s-a angajat să reducă personalul din sectorul public cu 70.000 salariaţi în acest an (Imagine: Liviu_Maftei/Mediafax Foto) “Vom limita totodată fondul de salarii în 2011 la 39 de miliarde de lei şi vom stabili o limită de 1,29 milioane total angajaţi în sectorul public la începutul anului 2011. Pentru a încuraja disciplina bugetară, ierarhizarea după activităţi a proiectelor şi sporirea eficienţei, Ministerul Finanţelor va transmite limite orientative de cheltuieli ordonatorilor primari de credite, în procesul de elaborare a strategiei fiscale”, se arată în scrisoarea suplimentară convenită de autorităţile române şi misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Totodată, autorităţile promit înfiinţarea unei echipe de analiză sprijinită de Guvern, care va avea rolul să asigure legătura între strategia fiscală şi bugetele anuale. “Vom înfiinţa o echipă de analiză sprijinită de Cabinet, care să analizeze propunreile de buget ale ministerelor ordonatoare, să preseze aceste ministere în direcţia îmnbunătăţirii propunerilor lor şi a creşterii productivităţii, a ridicării calităţii serviciilor oferite şi reglementărilor în conformitate cu cerinţele legii responsabilităţii fiscale, şi a realizării unui raport privind reducerile de cheltuieli generatoare de eficienţă, care să fie încorporate în bugetul anului 2011″, se mai spune în document. Potrivit ultimelor date prezentate de Guvern, la finele lunii martie numărul de personal în sectorul public s-a ridicat la 1,36 milioane de angajaţi, cu 36.000 de salariaţi mai puţin decât în decembrie 2008. Surse participante la negocierile cu FMI au declarat pentru MEDIAFAX că peste 140.000 de angajaţi din sectorul public vor fi disponibilizaţi până la începutul anului viitor, pentru a menţine cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI. Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a [...]
mai multe... »