Asculta Radio Diaspora Online
Asculta Radio Diaspora Online

Posts tagged with the keyword: ‘editorial’

Editorial:A fi mandru ca esti roman sau a fi taxat pentru ca esti roman?

Editorial:A fi mandru ca esti roman sau a fi taxat pentru ca esti roman?

Corneliu LEU   A FI MÂNDRU CĂ EȘTI ROMÂN SAU A FI TAXAT PENTRU CĂ EȘTI ROMÂN?!   Cum, primul deziderat din titlu  nu este nicidecum viabil cu identitatea pe care, la ora de față, ne-au indus-o politicienii noștri ca modele de români în văzul întregii lumi, ce-i trece prin minte ștrengarului nostru de premier?! Îi trece prin minte să-l „implementeze” pe al doilea, aducându-și astfel contribuția la construirea statului de drept fiscal pe care domnia sa îl vede ca unic scop al guvernării. Și scoate pe gura care-i lasă apă numai la pofta de a realiza așa ceva, păsărica îmbietoare cu preț de zece euro-lună pentru fiecare român pe care înaintașii, contemporanii și confrații săi politici l-au trimis în bejenie ca să-și câștige traiul. Da: Premierul a deschis gura cu delicatețea sa de băiat bine crescut… în năravurile proaste ale aroganților carieriști și, în loc să spună românilor cum ar face mai multe locuri de muncă pentru  ei, le spune paraziților de pe spinarea românilor conduși de cei 84 de miniștri și   scretari de stat, cum ar face rost de mai mulți bănuți pentru lefurile și gheșefturile lor. Geșefturile lor și, cel mult, a încă vreo câteva mii care, drept clientelă de partid parazitează județele. Fiindcă el a pus  ochiul său de Argus pe buzunarele celor care-și rup oasele și-și înfrâng chinuitele doruri în străinătate, ca să mai aducă niște bani, vorbind prescurtat. Adică spunând că e vorba  de „bani pentru buget” când, de fapt, e  vorba de „bani pentru bugetari” și, cel mult, pentru căpușele bugetului; cei mai agresivi și mai inutili, adică,  nu învățătorii, profesorii și medicii  la care resursele bugetare se termină. Și totul spus cu acel aer doctoral de parcă ar fi găsit o soluție din domeniul științelor macroeconomiei și nu că i-a transpirat ideea din ADN-ul balcanic al birurilor și peșcheșurilor.  Totul rostit cu aerul suav de  conducător democratic și nu cu spiritul hulpav [...]

mai multe... »

Editorial

Editorial

Corneliu LEU   CUM SĂ-ȚI MAI FIE MINTEA LA NEVOILE OAMENILOR!?!               Formularea competă ar fi așa: Cum să-ți mai fie mintea la nevoile oamenilor care te-au ales, când e ocupată cu furtișagurile prin care îți rotunjești averea!?! Și, spre a fi crezut de cei care mi-au acuzat articolul despre Campania electorală prea silențioasă pe care l-am publicat săptămâna trecută, că le cântă-n strună celor mai noi corupți, proaspăt arestați sau anchetați, vreau să declar aici dintru început că trei dintre președinții de Consilii Județene, cu care m-am luptat să-i conving să ajute sărbătorirea națională a Zilei Limbii Române dar au tratat cu tot disprețul o asemenea solicitare, sunt astăzi cel puțin în starea de arest la domiciliu; iar, în mod sigur un ministru, dacă nu mai mulți dintre cei care au refuzat să audă de solicitări asemănătoare, se află pe lista afacerilor „Microsoft”. Nu am, așadar, cum să iau apărarea unor asemenea nemernici a căror nepăsare față de solicitările noastre de natură strict civică avea drept motiv faptul că mintea lor era, nu numai preocupată, ci și prea-ocupată de ciubucurile pe care trebuiau să le facă tot mai multe, profitând de timpul cât erau în funcție. De asta nu mai aveau loc de atenție pentru problemele reale ale societății sau, măcar, funcționărește vorbind, pentru cele din fișa postului pe care-l ocupau. Fenomenul acesta se demonstrează pe zi ce trece că este tot mai răspândit printre cei cu funcții de conducere din societatea noastră, parafrazând zicala: Abjecți dar mulți! Atât de mulți încât, iată, se umplu pușcăriile de ei, nababii; din acest motiv trebuind să se înghesuie și să nu mai aibă parte de comoditățile regimului penitenciar democratic bieții pungași, șuți, găinari, ciorditori, bătăuși de duzină, criminali de beție și vagabonzi care n-au alt acoperiș deasupra capului. Gata cu facilitățile pe care le reprezenta pentru asemenea delincvenți mărunți pușcăria statului de drept! Vor fi înghesuiți în beciuri, la hrană [...]

mai multe... »

Editorial

Editorial

Autor:Cornel Leu „FUR DIE KRIEGSMARINE” O FI AMINTIREA MEA SAU ORIGINEA LUI?          Adolescenți de port constănțean  chiulind de la școală pe digurile ce mărgineau bazinele cu dane de acostare, făceam rost din când în când de câte-o cutie cu biscuiți uscați, marinărești, pe ambalajul  negricios al cărora era pusă stampila exclusivistă „Fur die Kriegsmarine”. Tot așa cum, mărginită de liniile rectangular întinse de la aripile vulturului german, ea stătea pe  afișele care interziceau (verboten) intrarea în anumite zone sau trecerea peste anumite bariere, stampila etichetele ce numerotau lăzile cu muniții, pavoaza vedetele rapide, sau sigila vagoanele cu alimente; într-un cuvânt: AMPRENTA!… Amprenta sacii de făină, pungile de ersatz, ambalajele medicamentelor „Farbenindustrie”, cearceafurile și izmenele pe care le vindeau pe șest militarii germani; sau, chiar și calupurile de ciocolată ce ne lăsau gura apă. Fur die Kriegsmarine era, de fapt, amprenta generală pusă  de ocupația nemțească a portului; dar pentru noi, la vârsta noastră, era amprenta deliciului rezervat rasei superioare în pachetele de biscuiți sau de ciocolată a căror rație era făcută pentru bucuria lor personală,  noi întrecându-ne-n cules când cădea vreo firimitură. După război, când portul s-a înveselit cu pavoazele vioaie ale armatelor învingătoare, amprentarea cu Fur die Kriegsmarine ne-a mai descoperit, postum wermachtului , încă un deliciu rezervat rasei lor, din care ne era dat și nouă să ne-nfruptăm. Pentru că celebrul Domn Braia – care ținea pe strada Costache Negri o elagantă casă de rendez-vous ce avea chiar telefon pentru programarea la etaje, dar și chichinețe la demisol pentru pârliți ca noi – ne oferea preț redus la acele protejate ale sale care se cam uzaseră în timpul războiului și fuseseră înlocuite cu prospătură pentru marinarii armatelor aliate ce frecventau saloanele de la mezanin și etaj. Acolo, în subsolurile și demisolurile de pe străzile Mircea și Costache Negri, a aspirat generația noastră către niște locuri mai intime ale anatomiei feminine, remarcând, pe lângă părul pubian, amprentarea cu [...]

mai multe... »
Copyright 2010 © Radio Diaspora Online, in parteneriat cu: Anunturi Gratuite, Biserica Tv, Chicago Medical, Med Repair, Diaspora Tv, Syscone, Radio Credinta
Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni